Balcic. Micul paradis al României Mari, o nouă carte semnată Lucian Boia



Istoricul Lucian Boia a lansat la începutul lunii februarie o nouă carte - "Balcic. Micul paradis al României Mari", dedicată, după cum spus însuși autirul, "mai degrabă Balcicului decât Reginei Maria". În volumul "Balcic. Micul paradis al României Mari" există fotografii din Cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei Române, din Arhivele Naţionale ale României, dar şi din arhiva Balcica şi Constantin Măciucă şi Stanca Fotiono Ciobanu.
"Am ajuns la Balcic, oarecum întâmplător, în septembrie 2012, şi mi s-a întâmplat şi mie ce li s-a întâmplat atâtora în perioada interbelică sau imediat după 1913. Pur şi simplu m-a impresionat locul. (...) M-am îndrăgostit ca istoric, adică mi-a plăcut subiectul, am vrut să citesc mai mult şi sigur am citit câte ceva, dar nu erau prea multe de citit, nu exista o carte de ansamblu despre Balcic şi atunci, ceea ce am făcut şi în alte ocazii, dacă alţii n-au scris cartea pe care vreau s-o citesc, am decis s-o scriu eu", a spus Lucian Boia

"Am încercat să scriu o carte care să placă, n-am făcut concesii de niciun fel. Datele sunt cât mai precise cu putinţă, extrase din izvoare. Sper să fie o carte care să trezească un anumit interes", a declarat Lucian Boia la evenimentul organizat la Librăria Umanitas de la Cișmigiu. "Am încercat să fac o istorie completă, să ating toate subiectele legate de Balcic, deci vorbesc şi despre populaţie, despre români şi ceilalţi, vorbesc despre economia, despre societatea Balcicului, despre pictori. Deci, nu regina a dat tonul, pictorii au dat tonul la Balcic", a explicat Lucian Boia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...